În liniștea serii, când umbra s-a așternut,
Timid pășeam în grădina unui vis pierdut,
Acolo, angelică, cu chipul tău frumos,
Șopteai povești din suflet, cu glasul tău mieros.
Când soare răsărea, tu te topeai fără de vină,
Acum și atunci eterică erai, un văl de ceață fină,
Și toată dorința mea de a te cuprinde-n mână,
Se risipea când mă priveai cu ochi de zână.
În somn, uneori, când lumea doarme toată,
Tu vii la mine, mai aievea ca niciodată,
Cu rochie albă, ușoară precum fiorul,
Și mă atingi să îmi astâmperi dorul.
Mă așez lângă tine pe un prag de nor,
Să îmi șoptești cuvinte despre viitor,
Și timpul stă, nu mai curge niciodată,
Mă bucur de o veșnicie neașteptată.
Zorii grăbiți sparg oglinda mistică,
Scena se surpă în antiteza artistică,
Cenușa cuprinde o veche carte,
Dorința mută privește blând spre moarte.
Aș fi zidit amintiri în piatră dură,
Să nu le ia furtuna sau o iarnă plină de ură,
Aș fi cules stele pline de lumină de pe cer,
Ca în fiecare clipă sau zi să ți le ofer.
Ești visul dulce abundent în bucurie,
Ce nu se poate întrupa în mărturie,
Un trandafir crescut doar între stele,
Cu trupul zvelt încorsetat în reci pastele.
Rămâi acolo, unde frigul nu te poate atinge,
Nici timpul înfometat nu te poate învinge,
Când noaptea cade grea pe sufletul meu,
Să privești spre tărâmul unde sunt eu.
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
DREPTURI DE AUTOR
REȘIȚA, 20.03.2026
Sursa coloanei sonore: YouTube, Bittersweet Waltz – Sir Cubworth
In the quiet of the evening, when the shadow fell,
I was timidly walking in the garden of a lost dream,
There angelic, with your beautiful face,
You whispered stories from the soul, with your sweet voice.
When the sun rose, you melted without fault,
Now and then you were ethereal, a veil of fine mist,
And all my desire to hold you in my hand,
Was dissipated when you looked at me with fairy eyes.
In my sleep, sometimes, when the whole world is asleep,
You come to me, more real than ever,
With a white dress, light as a shiver,
And you touch me to soothe my longing.
I sit next to you on a cloud threshold,
To whisper words to me about the future,
And time stands still, never flows again,
I enjoy an unexpected eternity.
The hasty dawn breaks the mystical mirror,
The scene collapses into artistic antithesis,
The ashes embrace an old book,
The mute desire looks gently towards death.
I would have built memories in hard stone,
So that the storm or a winter full of hatred would not take them,
I would have gathered stars full of light from the sky,
So that every moment or day I could offer them to you.
You are the sweet dream abundant in joy,
What cannot be embodied in testimony,
A rose grown only among the stars,
With a slender body corseted in cold pasta.
Stay there, where the cold cannot touch you,
Not even hungry time can defeat you,
When the night falls heavy on my soul,
To look towards the realm where I am.
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
COPYRIGHTS
REȘIȚA, MARCH 20, 2026
