În primăvara timpurie un gând mă împresoară,
Privesc natura cum învie în sunet de vioară.
Am arestat gândul binevenit, de teama de a nu fi mântuit,
Și într-un moment revelator, un inel am făurit
Cu dorința de a fi dăruit.
L-am încercat pe degetul unei fete de la munte,
Dar nu s-a nimerit, căci fata nu era … cuminte.
Negăsind degetul potrivit, inelul făurit asemeni Soarelui și Lunii,
Șade acum, simbol al lui Prometeu, la limita pasiunii.
PER
Sursa foto: blogger.googleusercontent.com