Recoltarea culturii de floarea-soarelui, fie că este vorba despre recoltarea manuală sau cu ajutorul combinelor, este specifică lunii august și începutul lunii septembrie, în funcție de genetică, regiune și condiții meteorologice, potrivit literaturii de specialitate.
UAT MUN. Reșița ”a recoltat” la sfârșitul lunii iunie 2025 unica Floarea Soarelui din localitate, finalizând implementarea proiectului ”Reabilitarea si modernizarea grădinițelor si creșelor din Municipiul Reșița – Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”, Reșița”. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară -4. Sprijinirea dezvoltării urbane durabile 4.4.Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă. Obiectivul general al proiectului l-a constituit îmbunătățirea calității infrastructurii de educație a grădiniței in vederea creșterii participării in sistemul de învățământ ante-preșcolar si preșcolar, pentru asigurarea unui proces educațional modern si de calitate, capabil sa asigure dezvoltarea timpurie a copiilor, pentru construirea de abilitați sociale si a capacitații de integrare sociala, precum si dezvoltarea forței de munca (prin participarea părinților pe piața muncii) cu efecte directe asupra dezvoltării economice a municipiului.
Implementarea proiectului a dus la îmbunătățirea calității infrastructurii Grădiniței Floarea Soarelui, prin efectuarea de lucrări de reabilitare, modernizare, creșterea nivelului de confort, siguranță si igiena, crearea de condiții optime de educare si învățare la standarde comparabile cu cele impuse in Uniunea European, dotarea cu obiecte de inventar si/sau mijloace fixe necesare desfășurării etapelor procesului educațional, creșterea gradului de atractivitate al grădiniței prin desfășurarea unui program educațional de calitate. Au fost rezolvate probleme stringente legate de securitatea la incendiu prin adaptarea clădirii la metode specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor și evacuare în siguranță, prin montarea unei centrale de alarmare, a senzorilor de fum, a grupului de pompare alimentat în caz de nevoie de un grup electrogen ce asigură necesarul de apă pentru stingerea incendiului în cazul unei lipse de apă din magistralele orașului. Au fost montați și puși în funcțiune hidranți exteriori necesari pentru asigurarea volumului de apă pentru autospecialele pompierilor în caz de nevoie precum și stingerea la fața locului a incendiului. A fost îmbunătățit accesul persoanelor cu dizabilități prin construirea unui ascensor modern în exteriorul clădirii precum și utilarea băilor cu dotări specifice. A fost realizat un circuit modern privind realizarea și transferul hranei prin dotarea bucătăriei cu echipamente moderne de ultimă generație și echiparea clădirii cu un ascensor pentru transportul hranei calde din bucătărie către zonele de alimentație a copiilor. Au fost achiziționate dotări pentru conservarea hranei și pentru asigurarea unui climat de igienă și curățenie.
Reabilitarea structurală și a instalațiilor sanitare, electrice și termice precum și montarea de echipamente de economisire a energiei duc la o scădere a consumului energetic factor benefic în economia generală a cheltuielilor.
Valoarea totală a proiectului a fost de 5.621.123,47 lei (TVA inclus), din care valoarea totală eligibilă a proiectului este de 3.534.827,95 lei, valoarea de finanțare nerambursabilă din Bugetul național este de 459.527,62 lei, valoare eligibila nerambursabila din FEDR este de 3.004.603,77 lei, diferența fiind suportată din Bugetul local.
Doresc să specific că managementul orientat spre rezultate a făcut ca niciun leu eligibil să nu fie pierdut în cazul acestei finanțări. Doresc să mulțumesc unei persoane sufletiste și profesioniste care a contribuit la acest final fericit, d-nei Roxana Gabriela POPA – Director General – SC VISION GROUP CONSULTING MANAGEMENT SRL, vision@visionconsult.ro .
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
DREPTURI DE AUTOR
Reșița, 14.o7.2025
Sursa coloanei sonore: YouTube,Copyright Free Epic Music – Journey To The Stars by @SavfkMusic & Royalty Free Trance Music – Extraordinary by @NumallFix