În abis zboară gândul meu,
Alert spre infinitul stelelor,
Prin spații largi, unde astrele-și arată
Splendoarea lor, în noaptea fără seamăn.
Luna, blândă și strălucitoare,
Mă prinde-n brațe, ocrotind tăcerea,
Visul meu, mai sus se înalță-n zbor,
Purtat de aripile speranței.
Privind cerul în noaptea senină,
Cred cu tărie în visurile,
Ce răzbat din adâncuri de suflet,
Dorințe în tăcere se nasc, apoi în stele se împletesc.
Cuprins sunt de nostalgia Universului timpuriu,
Ecourile vechilor stele mă cheamă,
Sau poate doar de nostalgia începutului meu,
Când timpul curgea, neștiut și încet.
Cu urechile în vânt, ascult murmurul stelelor,
Într-o simfonie divină, timpul se oprește,
Fiecare notă un dor, o promisiune adâncă,
Sub taina universului, inima începe să plângă.
În zori, martor, Soarele sfânt,
Îmi luminează cărarea,
Îmi scaldă fața-n raze aurii,
Șoptindu-mi până în apus, chemarea.
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
DREPTURI DE AUTOR
Reșița, 28.10.2025
Into the abyss my thought flies,
Alert to the infinity of stars,
Through wide spaces, where the stars show
Their splendor, in the unparalleled night.
The moon, gentle and bright,
Catch me in her arms, protecting the silence,
My dream, higher rises in flight,
Carried by the wings of hope.
Looking at the sky in the clear night,
I firmly believe in dreams,
Which resonate from the depths of the soul,
Desires in silence are born, then in the stars they intertwine.
I am filled with nostalgia for the early Universe,
The echoes of the old stars call me,
Or maybe just with nostalgia for my beginning,
When time flowed, unknown and slow.
With my ears in the wind, I listen to the murmur of the stars,
In a divine symphony, time stops,
Each note a longing, a deep promise,
Under the mystery of the universe, the heart begins to cry.
At dawn, witness, the holy Sun,
Lights my path,
Bathes my face in golden rays,
Whispering to me until sunset, the call.
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
COPYRIGHT
Resița, 28.10.2025