Sari la conținut

EIBENTHAL

Localitatea cu etnici cehi, din zona Clisurii Dunării, județul Mehedinți, se bucură de un peisaj minunat.
Înființat în anul 1827 de coloniști cehi, satul s-a dezvoltat din dorința Imperiului Austro-Ungar de a coloniza frontiera sa din rațiuni militare. Principalele activități avute până în anii ”90 au fost mineritul și exploatarea lemnului, apoi când aceste exploatări s-au închis, localnicii au început să practice agricultura.
Accesul în localitate este anevoios, din DN57 ce mărginește Dunărea, în zona râului Liubotina, se urcă pe un drum asfaltat, dar foarte îngust, aproximativ 7 km spre localitate. Drumul este șerpuit, mărginit de păduri de conifere, cu zone generoase de observare spre Dunăre.
Localitatea este tipic montană, cu case mici, gospodării discrete, curate și o liniște întreruptă din când în când de zgomotul motocicletelor enduro și al ATV-urilor. Nu am să înțeleg niciodată de ce nu sunt interzise prin lege astfel de… crime asupra pădurilor. Cine are de câștigat din aceste… crime?!?! Oare de ce în Statele vestice acest fenomen este interzis fiind controlat de instrumentele Statelor respective? De ce? Ai astfel de preocupări? Vrei să ți le satisfaci? Plătești aceste hobbyuri cu sume imense în zone delimitate și amenajate!!!!!!!!
În mijlocul așezării, o discretă pensiune având o terasă mărginită de un râu repede de munte, ne-a oferit ospitalitatea specifică locului. Dacă veți ajunge în aceste locuri, vă sugerez să mâncați gulaș de vită cu găluște, o minunăție…
Mulțumesc comunității de cehi că sunt aici, mulțumesc Eibenthal pentru amintirile create!

PER

Sursa coloanei sonore: Youtube, Underwater Exploration – Godmode

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *