Eu, Ra Um, călător cosmic, sunt creator al omului și întemeietor al societății umane pe Terra.
Am învins în teribilul război dintre ființele stelelor purtat pe Pământ, apoi am plecat spre vechiul sistem Pall Am, locul originii mele. Am raportat Consiliului Imperial și tatălui meu, Ka Um, conducătorul poporului nostru, victoria de pe Pământ și dreptul nostru de dominație asupra Sistemului Solar și a singurei planete purtătoare de viață, Terra. Nu am ocolit, faptul că, am creat ființe umane, că le-am oferit parte din învățătura noastră și că între cursurile de apă, Tigru și Eufrat am înființat Primul Regat, prima societate umană.
Istorisirea mea a fost acceptată fără entuziasm de către Consiliul Imperial, iar în ochii tatălui meu am văzut preocupare. Toți cei prezenți, au înțeles, că Terra, până la urcarea mea pe tronul imperial va fi răspunderea mea. Conform legilor imperiale, întemeietorul unei civilizații, are răspunderea viitorului acelei civilizații până când aceasta atinge maturitatea unei civilizații de Tipul I. Civilizația de Tipul I, este definită în decretele imperiale, ca fiind civilizația care produce, utilizează și stochează întreaga cantitate de energie disponibilă pe planeta sa de origine. Tatăl meu a înțeles că această responsabilitate mă poate ține departe de Curtea Imperială și centrul imperiului, de aici și îngrijorarea sa. Cu toate acestea a fost emis un edict imperial care consfințea obligațiile și puterea mea asupra Pământului.
La sfârșitul ceremoniei am plecat spre locuința unde soția mea, Da Na Um, mă aștepta.
A fost cu mine pe Terra, a participat direct la evenimentele de acolo. La fel ca și mine era întemeietoarea umanității, poate că rolul ei a fost mai important, mai încărcat de conotații, de sentimente materne…
M-a întâmpinat în Grădina Albastră, ne-am îmbrățișat și sărutat. În scurta îmbrățișare, am recunoscut trupul superb și delicat învăluit de ima* având culoarea cerului în anotimpul fără nori, creată în atelierele imperiale din lacrimile stelelor, o țesătură foarte fină, foarte ușoară și extrem de plăcută la atingere. Simțurile mi-au fost învăluite de o delicată mireasmă de flori montane asezonate cu valențe de fructul pasiunii ce izvorau de pe pielea albă precum zăpada. Părul negru precum noaptea, cu împletituri sofisticate, curgea peste gâtul frumos în bucle lejere și naturale. Buzele ei, în culoarea trandafirilor roz, aveau gustul iubirii noastre.
Aflase decizia Consiliului Imperial și consecințele edictului imperial. M-a privit cu ochii ei mari și verzi fără să clipească fără să rostească un cuvânt. La fel ca pe Terra am simțit anumite preocupări din partea ei privind evenimente viitoare dar și că va fi mereu lângă mine, cu mine.
Împovărat de responsabilitate m-am retras în Biroul Rotund, locul în care analizam și luam deciziile importante. Nutream sentimente de satisfacție, fusesem recunoscut întemeietorul unei civilizații, civilizația umană, pentru că așa am propus și Consiliul imperial a acceptat, ca ființa inteligentă de pe Terra să fie numită Um (Om).
După primul ciclu ale planetei materne, Ur, aveam strategia finalizată privind monitorizarea planetei Terra. Am decis amplasarea în Sistemul Solar al planetei Terra de sonde în cascadă ce vor gravita în jurul planetelor și al Soarelui, pentru a culege și transmite informații privind intrarea de corpuri străine, îndeosebi comete și meteoriți, ucigașii civilizațiilor, precum și trimiterea pe Pământ de Anunnaki, învățătorii care vor avea rolul de a continua oferirea învățăturilor noastre oamenilor. Scopul era clar, societatea umană trebuia dirijată ca într-un interval relativ scurt de timp să atingă Tipul II de dezvoltare și astfel să devină independentă. Această dirijare, însă, trebuia realizată în etape, cu o diminuare graduală a intervenției invazioniste, societatea umană trebuia să învețe să inventeze, să creeze și zeii trebuia la un moment dat să înceteze a mai face minuni.
Primul Regat era într-o continuă inovare!
Oamenii au deprins scrisul, știința metalurgiei, știința administrării și contabilității, știința agriculturii și a sistemelor de irigare, au învățat cum să-și construiască locuințele folosind cărămizile și importanța canalizării, au deprins știința țesutului și a materialelor textile, au utilizat roata inovând rolul ei, au fost preocupați de estetic prin cultură și religie, au înțeles matematica și au îmbrățișat sistemul numeric sexazecimal cu baza 60. Au înțeles că numărul 60 are un număr mare de divizori, ceea ce facilitează calculele fracționare și că acest sistem poate fi utilizat pentru măsurarea timpului precum și a unghiurilor din figurile geometrice. Ființa umană a înțeles că trebuie să accepte ierarhizări în societate funcție de rolul fiecăruia și sistemul de meritocrație definit.
Clima blândă, gravitația ofertantă dată de masa mică a planetei, îmblânzită de cei doi sateliți naturali
ai Pământului făcea ca viața să prospere pe Terra. Odată cu dispariția dinozaurilor, omul devenea gestionarul natural al acestei planete. Anul pe Terra era format din 420 zile consecință a vitezei de rotație a planetei în jurul propriei axe raportată la orbita sa în jurul Soarelui. Viteza de rotație a planetei în jurul propriei axe este influențată de distribuția masei sale și de existența unor sateliți. Cu cât masa este mai concentrată în centrul planetei cu atât viteza de rotație a planetei este mai mare. Sateliții, funcție de masa lor și distanța față de planetă, încetinesc viteza de rotație a planetei în jurul propriei axe. O masă mare a satelitului și o distanță mică față de planetă face ca influența asupra gravitației și vitezei de rotație să fie cea mai mare.
În al patrulea ciclu al planetei, de la edictul imperial, sondele plasate în interiorul Sistemului Solar au înregistrat apariția unui asteroid, cu masa de 79% din masa satelitului mare, al cărui traiectorie calculată impacta în optsprezece cicluri ale planetei Terra cei doi sateliți naturali ai Pământului.
Simulările realizate evidențiau faptul că, impactul inițial se va produce asupra satelitului mic, asteroidul va absorbi masa acestuia fără să-și modifice traiectoria apoi va intersecta traiectoria satelitului mare, coliziunea celor două corpuri cerești va avea drept consecință distrugerea ambelor corpuri, pulverizarea acestora.
Alarma s-a declanșat și în aceste condiții m-am întors pe Terra.
Au fost inițiate simulări privind impactul asupra vieții pe Terra.
Impactul va genera o magnitudine ce ar elibera o energie care ar face ca resturile fierbinți să bombardeze Pământul, distrugând viața expusă. Axa Pământului, în absența sateliților naturali, ar începe să oscileze haotic sub influența gravitațională a stelei și a celorlalte planete din Sistemul solar. Polii magnetici se vor muta spre ecuator într-un timp geologic scurt, provocând schimbări climatice atât de violente încât nicio zonă nu ar rămâne stabilă. Mareele și valurile uriașe la momentul impactului ar genera unde de șoc gravitaționale.
Eu și consoarta mea, zei ai pământenilor, am inițiat Marele Plan de salvare al speciei umane!
Am informat Consiliul Imperial și pe Împărat, tatăl meu, privind situația critică, apoi am cerut în conformitate cu edictul imperial și legislația imperială mobilizarea resurselor pentru asigurarea salvării.
Trebuiau salvați cât mai mulți oameni și cât mai multe elemente biologice, plante și animale pentru a se asigura perpetuarea vieții. Aveam la dispoziție optsprezece cicluri ale planetei să pregătim supraviețuirea.
Eu și soția mea am evitat contactul cu pământenii, am preferat să rămânem în spațiu, pe nava noastră ce orbita planeta.
Anunnaki au primit rolul de a comunica Primului Regat, regelui și clericului, voința noastră, a zeilor lor, de a organiza identificarea și construcția de adăposturi subterane vaste atotcuprinzătoare, de strângere a rezervelor de hrană, de apă, de semințe, animale, unelte, materiale de construcții. Întregul regat a acceptat porunca zeilor și au început să facă cele necesare. În lanțurile muntoase din nordul regatului au fost identificate peșteri adânci și generoase care puteau fi modelate de către echipamentele noastre cu raza soarelui care tăiau și pulverizau cele mai dure roci. Am adus din imperiu tehnicieni care fără știința oamenilor au amenajat peșterile necesare supraviețuirii. Nave cargo din întreg imperiul aduceau cele necesare pentru a construi adăposturile supraviețuirii. Am trimis Anunnaki la toate triburile de pe pământ pentru a organiza salvarea lor. Pentru a fi siguri că nu se va pierde nicio seminție de oameni, de culoarea albă a pielii, de culoarea galbenă a pielii, de culoarea neagră a pielii, de culoare măslinie a pielii. Am decis ca în preajma cataclismului, fiecare a doua generație de conducători din fiecare seminție să fie adusă cu voia sau fără voia lor în adăposturile construite în nordul regatului. Nu i-am uitat nici pe reptilienii aduși de ființele stelelor pe Terra, pe care i-am învins în războiul ființelor stelelor. Am încercat să-i găsim dar nu am reușit să identificăm locul unde trăiesc, poate nici nu mai trăiesc…
Cu trei cicluri ale planetei înainte de marele cataclism au fost finalizate pregătirile tehnice de salvare, mai rămăsese de pus la punct și realizat marea migrație înspre zonele stabilite pe Terra.
Simultan, într-o zonă în care influența gravitațională a Pământului și a altor planete din Sistemul Solar nu era relevantă, a fost demarată construirea noului satelit al Terrei. Planul de construire al Lunii (Luna), căci așa am stabilit să fie numit satelitul, a fost elaborat din necesitatea rezolvării problemelor ce ar urma să apară la evaporarea celor doi sateliți naturali, privind stabilitatea axei Pământului, a vitezei sale de rotație precum și a gravitației sale cu consecințe fatidice privind viața. Astfel, a fost demarat un proiect de realizare a unei construcții sferice cu un diametru de 57 ul** ce avea drept miez un motor gravitațional capabil să reproducă efectele gravitaționale ale celor doi sateliți naturali asupra Terrei după ce aceștia se vor pulveriza. Planul era ca la momentul impactului, Luna să fie deja amplasată pe o traiectorie între traiectoriile celor doi sateliți opusă acestora în raport cu Pământul. Cu fracțiuni de timp înainte de impact, motorul gravitațional este programat să dezvolte un câmp gravitațional pentru a surmonta efectele dispariției celor doi sateliți și totodată ca prin mișcarea sa în jurul Terrei să atragă cât mai multe fracțiuni rezultate din ciocnirea catastrofală pentru a reduce cât mai mult prăbușirea acestora pe Pământ. Materialul din care este confecționată Luna este un material numit lom. Acesta este un aliaj compus din materiale extrase din meteoriți cu o duritate extraordinară și o rezistență termică deosebită. În fiecare rotație completă a Terrei, cargourile imperiale aduceau de la stațiile orbitale specializate în construcții planetare componentele necesare realizării Lunii. Roboți de dimensiuni gigantice manevrau și asamblau elementele cu precizia dimensiunilor celulare.
Cu două cicluri ale planetei înainte de marele cataclism Luna a fost declarată operațională. Testele realizate au corespuns cerințelor și era pregătită pentru a fi amplasată pe orbita Pământului. Deplasarea Lunii se realiza prin activarea motorului gravitațional și stimularea unui câmp gravitațional înspre corpul ceresc spre care se dorea să se realizeze deplasarea. La începutul ultimului ciclu al planetei până la impact, Luna se afla în proximitatea Pământului într-o zonă nevizibilă cu ochiul liber de pe suprafața acestuia. Pentru a diminua pe cât posibil impactul asupra oamenilor, am hotărât ca amplasarea Lunii pe orbita Terrei să se facă în ultimele șaizeci de rotații ale planetei din ultimul ciclu dinaintea impactului, timp în care majoritatea pământenilor s-ar afla deja în adăposturile subterane și astfel impactul intervenționist ar fi minim. Pentru puținii oameni rămași la suprafața planetei, martori ai procesului tehnic de poziționare al Lunii, impactul negativ ar fi de scurtă durată pentru că aceștia nu vor supraviețuii catastrofalului impact.
În pre ciclul planetar al cataclismului totul era conform planificării.
Sondele trimise pe suprafața Pământului au confirmat că oamenii erau la adăpost în sanctuarele create. Luna era pe poziția stabilită și gravita în jurul Pământului pe partea opusă acestuia față de sateliții naturali.
La momentul impactului, simulările au relevat că cei doi sateliți naturali se vor afla față de asteroid în fenomenul astronomic numit eclipsă, cei doi sateliți aliniindu-se pe direcția de deplasare a asteroidului.
Ciclul planetar al cataclismului a sosit!
Asteroidul parcurge ultimele ul-uri până la impact, apoi, cele trei corpuri cosmice explodează într-un cataclism de lumină și tăcere, se produce o rescriere brutală a hărții cosmosului. În clipa contactului, tăcerea absolută a vidului este sfâșiată de o explozie mută, de o strălucire atât de intensă încât ar putea orbi un univers. Cele trei elemente cerești, care până atunci își urmau destinele orbitale și cosmice cu o precizie matematică, se contopesc într-o îmbrățișare mortală. Nu există sunet, doar o undă de șoc invizibilă care transformă materia milenară în lacrimi de plasmă și praf stelar. Dezintegrarea devine un spectacol al disoluției fără cale de întors, o agonie a formei. Solidul, construit de gravitație de-a lungul istoriei, sucombă în câteva sclipiri. Materia nu se „rupe”, ci se despletește, fibrele sale geologice fiind smulse din matca lor. Munții se transformă în umbre de cenușă. Miliarde de schije, de la fire de nisip la coloși de mărimea unor așezări, sunt aruncate în vid ca niște mărgele rupte dintr-un șirag cosmic. Resturile plutesc într-o derivă tragică, desenând arcuri de lumină ca o rană deschisă pe țesătura spațiului. Treptat, violența se stinge, lăsând în urmă o aureolă palidă de praf și gheață. Luna își începe rolul pentru care a fost creată, cumulând pe suprafața sa ca o coroană de spini argintii care strălucește în lumina soarelui, ca un monument funerar dedicat unei lumi care a încetat să mai fie, praful stelar. Este momentul în care materia își pierde memoria, redevenind haosul primordial din care s-a născut, un ultim act de rebeliune împotriva ordinii cosmice înainte de a se așeza și se contopi cu Luna. Actul cosmogonic s-a încheiat.
După 60 de rotații ale planetei, sondele sunt trimise pe suprafața Pământului și în valurile apelor pentru a culege informații.
Terra a supraviețuit!
Fragmentele căzute au distrus așezările. Incendii masive au izbucnit fiind cu greu stinse de ploile ce au urmat. Continentele s-au cutremurat, râurile și-au schimbat cursurile. Noul satelit, Luna a îmblânzit mareele, polii au rămas la locul lor, furtunile s-au potolit.
Viața a triumfat!
Oamenii au ieșit din sanctuare, au privit cerul și au văzut noul lor vecin, Luna. Au plâns și-au îngropat morții, apoi, ghidați de Anunnaki au început reconstrucția societății lor umane. Au ridicat din nou așezările, templele, piețele, școlile. Au continuat să cerceteze natura, să caute locurile prielnice pentru agricultură. Au reclădit canalele de irigat, au început din nou să privească cerul și stelele pentru a măsura timpul și identifica timpul prielnic semănării și recoltării. Au constatat că ziua este mai lungă și că anul se scurge în 365 de rotații ale planetei și din patru în patru ani 366 de rotații. Oamenii supraviețuiseră și erau mulțumiți.
Am învins forțele cosmice!
Tot efortul a meritat, a fost salvată o civilizație, viața va continua pe această planetă.
Am solicitat tehnicienilor să regleze câmpul de forțe al Lunii pentru un impact cât mai benefic asupra Terrei. Am mărit intensitatea câmpului gravitațional încetinind viteza de rotație a Pământului cu scopul de a mări durata zilelor și pentru a acumula cât mai repede materia rămasă în jurul planetei.
După 180 de rotații ale planetei de la impact, am decis împreună cu soția mea să ne întoarcem în capitala imperială. Am părăsit Terra plini de entuziasm, fusesem eroi și martori oculari unei înfruntări ai titanilor cosmici. Consiliul Imperial ne aștepta să raportăm succesul.
Bun rămas Terra!
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
DREPTURI DE AUTOR
REȘIȚA, 11.05.2026
* rochie lungă diafană și elegantă ce redă fluiditatea, din materiale delicate și detalii subtile care pun în evidență silueta, conferind un aer de mister și rafinament.
**unitate de măsurare a lungimilor. (60 ul – 1 km). 57 x 60 = 3420,00 km
I, Ra Um, cosmic traveler, am the creator of man and founder of human society on Earth.
I won the terrible war between the beings of the stars fought on Earth, then I left for the ancient Pall Am system, the place of my origin. I reported to the Imperial Council and my father, Ka Um, the leader of our people, the victory on Earth and our right to dominate the Solar System and the only life-bearing planet, Earth. I did not avoid the fact that I created human beings, that I offered them part of my teaching and that between the watercourses, the Tigris and the Euphrates, I founded the First Kingdom, the first human society.
My story was accepted without enthusiasm by the Imperial Council, and in the eyes of my father I saw concern. All those present understood that Earth, until my ascension to the imperial throne, would be my responsibility. According to Imperial law, the founder of a civilization is responsible for the future of that civilization until it reaches the maturity of a Type I civilization. A Type I civilization is defined in Imperial decrees as one that produces, uses, and stores the entire amount of energy available on its home planet. My father understood that this responsibility could keep me away from the Imperial Court and the center of the empire, hence his concern. However, an Imperial edict was issued that consecrated my obligations and power over Earth.
At the end of the ceremony I left for the house where my wife, Da Na Um, was waiting for me.
She was with me on Earth, she participated directly in the events there. Like me, she was the founder of humanity, perhaps her role was more important, more loaded with connotations, with maternal feelings…
She met me in the Blue Garden, we hugged and kissed. In the short embrace, I recognized the gorgeous and delicate body enveloped in ima* having the color of the sky in the cloudless season, created in the imperial workshops from the tears of the stars, a very fine fabric, very light and extremely pleasant to the touch. My senses were enveloped by a delicate scent of mountain flowers seasoned with passion fruit valences that sprang from the snow-white skin. Her hair as black as the night, with sophisticated braids, flowed over her beautiful neck in light and natural curls. Her lips, the color of pink roses, tasted of our love. She had learned the decision of the Imperial Council and the consequences of the imperial edict. She looked at me with her big green eyes without blinking, without saying a word.
Just like on Earth, I felt certain concerns from her regarding future events but also that she would always be by my side, with me.
Burdened with responsibility, I withdrew to the Round Office, the place where I analyzed and made important decisions. I had feelings of satisfaction, I had been recognized as the founder of a civilization, human civilization, because that is how I proposed and the Imperial Council accepted, that the intelligent being on Terra be called Um (Man).
After the first cycle of the mother planet, Ur, I had the strategy finalized regarding the monitoring of the planet Terra. We decided to place in the Solar System of planet Earth a cascade of probes that would orbit the planets and the Sun, to collect and transmit information regarding the entry of foreign bodies, especially comets and meteorites, the killers of civilizations, as well as the sending to Earth of the Anunnaki, the teachers who would have the role of continuing to offer our teachings to people. The goal was clear, human society had to be directed so that in a relatively short period of time it would reach Type II of development and thus become independent. This direction, however, had to be achieved in stages, with a gradual diminution of the invasionist intervention, human society had to learn to invent, to create and the gods had to stop working miracles at some point.
The First Kingdom was in a state of continuous innovation!
People learned writing, the science of metallurgy, the science of administration and accounting, the science of agriculture and irrigation systems, they learned how to build their homes using bricks and the importance of sewage, they learned the science of weaving and textiles, they used the wheel innovating its role, they were concerned with aesthetics through culture and religion, they understood mathematics and embraced the sexagesimal number system with base 60. They understood that the number 60 has a large number of divisors, which facilitates fractional calculations and that this system can be used to measure time as well as angles in geometric figures. Human beings understood that they had to accept hierarchies in society depending on each person’s role and the defined meritocracy system.
The mild climate, the attractive gravity given by the small mass of the planet, tamed by the two natural satellites of the Earth, made life thrive on Earth. With the disappearance of the dinosaurs, man became the natural manager of this planet. The year on Earth was made up of 420 days, a consequence of the speed of rotation of the planet around its own axis compared to its orbit around the Sun. The speed of rotation of the planet around its own axis is influenced by the distribution of its mass and the existence of satellites. The more mass is concentrated in the center of the planet, the higher the speed of rotation of the planet. Satellites, depending on their mass and distance from the planet, slow down the speed of rotation of the planet around its own axis. A large mass of the satellite and a small distance from the planet make the influence on gravity and rotation speed the greatest.
In the fourth cycle of the planet, since the imperial edict, probes placed inside the Solar System recorded the appearance of an asteroid, with a mass of 79% of the mass of the large satellite, whose calculated trajectory impacted the two natural satellites of the Earth in eighteen cycles of the planet Earth.
The simulations carried out highlighted the fact that the initial impact would occur on the small satellite, the asteroid would absorb its mass without changing its trajectory, then it would intersect the trajectory of the large satellite, the collision of the two celestial bodies would result in the destruction of both bodies, their pulverization.
The alarm was triggered and in these conditions I returned to Earth.
Simulations were initiated regarding the impact on life on Earth.
The impact would generate a magnitude that would release an energy that would cause the hot debris to bombard the Earth, destroying exposed life. The Earth’s axis, in the absence of natural satellites, would begin to oscillate chaotically under the gravitational influence of the star and the other planets in the Solar System. The magnetic poles would move towards the equator in a short geological time, causing climate changes so violent that no area would remain stable. The huge tides and waves at the time of impact would generate gravitational shock waves.
My consort and I, gods of the earthlings, initiated the Great Plan to Save the Human Race!
I informed the Imperial Council and the Emperor, my father, of the critical situation, then requested in accordance with the imperial edict and imperial legislation the mobilization of resources to ensure salvation.
As many people as possible and as many biological elements, plants and animals as possible had to be saved to ensure the perpetuation of life. We had eighteen cycles of the planet to prepare for survival.
My wife and I avoided contact with the earthlings, preferring to remain in space, on our ship orbiting the planet.
The Anunnaki were given the role of communicating to the First Kingdom, the king and the cleric, our will, their gods, to organize the identification and construction of vast all-encompassing underground shelters, gathering reserves of food, water, seeds, animals, tools, building materials. The entire kingdom accepted the command of the gods and began to do the necessary. In the mountain ranges in the north of the kingdom, deep and generous caves were identified that could be shaped by our equipment with the sun’s rays that cut and pulverized the hardest rocks. We brought technicians from the empire who, without the knowledge of the people, arranged the caves necessary for survival. Cargo ships from all over the empire brought what was needed to build the shelters of survival. We sent the Anunnaki to all the tribes on earth to organize their rescue. To be sure that no tribe of people, white-skinned, yellow-skinned, black-skinned, olive-skinned, would be lost. We decided that around the cataclysm, every second generation of leaders from each tribe would be brought, willingly or unwillingly, to the shelters built in the north of the kingdom. We did not forget the reptilians brought by the star beings to Earth, whom we defeated in the war of the star beings. We tried to find them but we were unable to identify the place where they live, perhaps they no longer live…
Three cycles of the planet before the great cataclysm, the technical rescue preparations were finalized, all that remained was to be set up and the great migration to the settled areas on Earth.
Simultaneously, in an area where the gravitational influence of the Earth and other planets in the Solar System was not relevant, the construction of the new satellite of the Earth was started. The construction plan of the Moon (the Moon), for that is what we decided to call the satellite, was developed out of the need to solve the problems that would arise when the two natural satellites evaporated, regarding the stability of the Earth’s axis, its rotation speed and its gravity with fateful consequences for life. Thus, a project was started to create a spherical construction with a diameter of 57 ul** which had as its core a gravitational engine capable of reproducing the gravitational effects of the two natural satellites on the Earth after they would pulverize. The plan was that at the time of impact, the Moon would already be located on a trajectory between the trajectories of the two satellites opposite to them in relation to the Earth. With fractions of time before the impact, the gravitational engine is programmed to develop a gravitational field to overcome the effects of the disappearance of the two satellites and at the same time, through its movement around the Earth, to attract as many fractions as possible resulting from the catastrophic collision to reduce their collapse on Earth as much as possible. The material from which the Moon is made is a material called loam. This is an alloy composed of materials extracted from meteorites with extraordinary hardness and special thermal resistance. In each complete rotation of the Earth, imperial cargo ships brought from orbital stations specialized in planetary construction the components necessary to create the Moon. Giant robots maneuvered and assembled the elements with cellular precision.
Two cycles of the planet before the great cataclysm, the Moon was declared operational. The tests carried out met the requirements and it was ready to be placed in Earth’s orbit. The Moon’s movement was achieved by activating the gravitational engine and stimulating a gravitational field towards the celestial body towards which it was desired to move. At the beginning of the last cycle of the planet until the impact, the Moon was in the vicinity of the Earth in an area invisible to the naked eye on its surface. In order to reduce the impact on people as much as possible, we decided that the placement of the Moon in Earth’s orbit would be done in the last sixty rotations of the planet in the last cycle before the impact, during which time most of the Earthlings would already be in underground shelters and thus the interventionist impact would be minimal. For the few people remaining on the surface of the planet, witnesses of the technical process of positioning the Moon, the negative impact would be short-lived because they would not survive the catastrophic impact.
In the pre-planetary cycle of the cataclysm, everything was according to plan.
Probes sent to the Earth’s surface confirmed that people were safe in the sanctuaries they had created. The Moon was in its established position and was gravitating around the Earth on the opposite side of it from the natural satellites.
At the moment of impact, simulations revealed that the two natural satellites would be in front of the asteroid in the astronomical phenomenon called an eclipse, the two satellites aligning in the direction of the asteroid’s movement.
The planetary cycle of the cataclysm has arrived!
The asteroid travels the last uls until impact, then the three cosmic bodies explode in a cataclysm of light and silence, a brutal rewriting of the map of the cosmos occurs. At the moment of contact, the absolute silence of the vacuum is torn apart by a mute explosion, a brilliance so intense that it could blind a universe. The three celestial elements, which until then had been following their orbital and cosmic destinies with mathematical precision, merge in a deadly embrace. There is no sound, only an invisible shock wave that transforms the millennial matter into tears of plasma and stardust. Disintegration becomes a spectacle of irreversible dissolution, an agony of form. The solid, built by gravity throughout history, succumbs in a few flashes. Matter does not „break”, but unravels, its geological fibers being torn from their matrix. Mountains turn into shadows of ash. Billions of shards, from grains of sand to colossi the size of settlements, are thrown into the void like beads broken from a cosmic string. The remains float in a tragic drift, drawing arcs of light like an open wound on the fabric of space. Gradually, the violence fades, leaving behind a pale halo of dust and ice. The moon begins its role for which it was created, accumulating on its surface like a crown of silvery thorns that shines in the sunlight, like a funerary monument dedicated to a world that has ceased to be, stardust. It is the moment when matter loses its memory, returning to the primordial chaos from which it was born, a final act of rebellion against the cosmic order before settling and merging with the Moon. The cosmogonic act is complete.
After 60 rotations of the planet, probes are sent to the Earth’s surface and into the water waves to collect information.
Terra survived!
The fallen fragments destroyed the settlements. Massive fires broke out, which were barely extinguished by the rains that followed. The continents shook, the rivers changed their courses. The new satellite, the Moon, tamed the tides, the poles remained in their place, the storms subsided.
Life triumphed!
People came out of the sanctuaries, looked at the sky and saw their new neighbor, the Moon. They cried and buried their dead, then, guided by the Anunnaki, they began the reconstruction of their human society. They rebuilt the settlements, temples, markets, schools. They continued to explore nature, to look for places suitable for agriculture. They rebuilt the irrigation canals, they began to look again at the sky and the stars to measure time and identify the favorable time for sowing and harvesting. They found that the day was longer and that the year passed in 365 rotations of the planet and every four years 366 rotations. People had survived and were satisfied.
We defeated the cosmic forces!
All the effort was worth it, a civilization was saved, life will continue on this planet.
I asked the technicians to adjust the force field of the Moon for the most beneficial impact on the Earth. We increased the intensity of the gravitational field by slowing down the speed of the Earth’s rotation in order to increase the length of the days and to accumulate the remaining matter around the planet as quickly as possible.
After 180 rotations of the planet since the impact, my wife and I decided to return to the imperial capital. We left Terra full of enthusiasm, having been heroes and eyewitnesses to a clash of cosmic titans. The Imperial Council was waiting for us to report our success.
Goodbye Terra!
ENGELBERT REMUS POTOCEAN
COPYRIGHTS
REȘIŢA, MAY 11, 2026
* long diaphanous and elegant dress that reflects fluidity, made of delicate materials and subtle details that highlight the silhouette, giving an air of mystery and refinement.
**unit of measurement of lengths. (60 ul – 1 km). 57 x 60 = 3420.00 km